Turcia este unul dintre partenerii principali ai Ucrainei, căruia îi revine un rol extrem de important în păstrarea securității și stabilității în regiunea Mării Negre

Turcia este unul dintre partenerii principali ai Ucrainei, căruia îi revine un rol extrem de important în păstrarea securității și stabilității în regiunea Mării Negre

 

Ucraina tinde să aprofundeze cooperarea cu Turcia și la aceasta va contribui semnarea Acordului privind zona de liber schimb între cele două țări.

Despre aceasta a declarat Primul-ministru al Ucrainei, Denys Șmygal, în timpul întâlnirii cu Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. Pe contul său de Twitter șeful Guvernului ucrainean a notat: Sunt bucuros să mă întâlnesc cu Președintele Turciei, țară care joacă un rol deosebit în zona Mării Negre. După cum comunică direcția pentru comunicații a Administrației prezidențiale turce, întâlnirea a durat 50 de minute și a fost închisă pentru presă. Potrivit Ukrinform, Premierul ucrainean a efectuat o vizită de lucru de 2 zile în Turcia, fiind însoțit de ministrul pentru direcțiile strategice ale industriei ucrainene, vicepremierul Oleg Urusiki, ministrul infrastructurii Vladislav Kriklii, de primul adjunct al ministrului de Externe, Emine Djaparova, și de ministrul-adjunct al dezvoltării economice, comerțului și gospodăriei agricole, Taras Kacika. În Turcia, Primul-Ministru al Ucrainei, Denys Șmygal, s-a întâlnit și cu investitorii de frunte din această țară, notează Agenția Ukrinform, citând direcția pentru comunicații a Administrației prezidențiale turce.